Centrul de psihoeducație umanistă

Când am început să gândim Centrul Encounter ca un spațiu pentru comunitate, am identificat trei nevoi esențiale cu impact atât în viețile noastre personale, cât și în cele profesionale: de cunoaștere, de competență și de sprijin. Plecând de la aceste nevoi, ne-am clarificat cele trei direcții ghid în crearea programelor și contextelor de învățare pe care le propunem în cadrul centrului: psihoeducație, formare și suport. Gândim unitar aceste direcții, știind că în fiecare dintre activitățile pe care le propunem, acestea se întrepătrund și se susțin reciproc, atât în programele dedicate publicului larg, cât și în cele concepute pentru specialiști.

Psihoeducație

Creăm contexte și oportunități de învățare care sprijină creșterea și conectarea oamenilor și a comunităților

În programele psihoeducaționale avem în vedere ca acestea să fie accesibile și să devină, pentru cei care ne trec pragul, un instrument folositor în cât mai multe dintre dimensiunile vieților lor. De aceea, această direcție a Centrului Encounter este deschisă oricui dorește să afle informații noi, să aprofundeze concepte, să exerseze experiențial modalități de a fi în relație și să reflecteze la procesele din spatele lor.

Programe de Psihoeducație
Scopul programului este de a învăța cum să aplicăm Comunicarea Nonviolentă astfel încât să contribuim la creșterea calității relațiilor noastre, fie că este vorba despre relația cu noi înșine, cu oamenii apropiați ori interacțiuni profesionale.
Serile de Comunicare Nonviolentă sunt ateliere în care facem primii pași în învățarea și exersarea modelului de comunicare creat de Marshall Rosenberg.
Grupul este propunerea noastră pentru a continua să aprofundăm Comunicarea Nonviolentă şi să susţinem aplicarea principiilor şi a metodei în viaţa de zi cu zi.
Cercurile de Ascultare Empatică reprezintă spațiul în care exersăm prezența și conectarea la trăirile proprii și ale celuilalt, cu intenția de a primi experiențele cu empatie și înțelegere.

Formare

Susținem devenirea profesională a celor care se pregătesc pentru o profesie în sănătate psiho-emoțională.

În programele concepute pentru specialiști furnizăm conținut teoretic specializat, însă este important pentru noi să ne amintim că formarea profesională nu este doar despre a informa, ci și despre a însoți. Formarea continuă ca psiholog și psihoterapeut este un proces de învățare complex, în care a fi și a ști se întrepătrund. 

De aceea, în această direcție avem ca obiectiv să construim relații în care curiozitatea și întrebările sunt încurajate, în care există reciprocitate și siguranță că erorile pot fi adresate și reglate și în care să ne amintim că învățarea este bidirecțională.

Programe de Formare
Focusing-ul a fost descoperit de către Eugene Gendlin în anii ‘50, într-o perioadă în care studia filosofia în cadrul unui program de doctorat al Universității din Chicago.  Întrebarea de la care a pornit cercetarea sa și prin care s-a dezvoltat Focusing-ul mai departe ca modalitate terapeutică a fost: cum și care este procesul prin care o experiență trăită și simțită poate fi și este mai târziu verbalizată? 
Grupurile de supervizare și intervizare sunt o componentă importantă în dezvoltarea profesională a oricărui psihoterapeut.
Sesiunile tematice centrate pe practică sunt un răspuns la unele dintre întrebările primite în cadrul grupurilor și sesiunilor individuale de supervizare.

Suport

Sprijinim crearea unui mediu care încurajează colaborarea, proiectele comune și creșterea individuală și comunitară.

Ne ghidează această intenție de a oferi suport atât în programele de psihoeducatie și formare profesională, cât și în sprijinirea celor care se găsesc în situații de viață specifice. Urmărim prin această direcție a centrului să valorificăm cadrul grupurilor de psihoterapie și de suport ca un spațiu pentru explorare, învățare și interacțiune.

Inițiative de Suport
Prin programul Cercul Siguranței ne propunem să creăm contextul sigur unde să putem explora împreună întrebările pe care ni le punem, ca părinți și îngrijitori, despre modul cum relaționăm zi de zi cu copiii noștri.
Un club de carte care își propune sa sprijine felul în care avem grijă atât de noi cât și de relațiile noastre sau de grupurile din care facem parte.