Cuprins

Despre Focusing

Focusing-ul a apărut în urma unei colaborări în anii 1950 la Universitatea din Chicago între Carl Rogers, fondatorul Psihoterapiei Centrate pe Persoană și filosoful Eugene Gendlin.

Gendlin a dezvoltat o filosofie a „implicitului” și a aplicat-o la munca pe care o făcea Rogers. Aceștia au cercetat ce se întâmplă de fapt atunci când sunt prezente condițiile necesare și suficiente în relația terapeutică.

Din această interacțiune a rezultat o teorie a schimbării personalității (Gendlin, 1964) și a psihoterapiei (Gendlin, 1996), care a implicat o schimbare fundamentală de la a privi conținutul – ceea ce discută clientul, la a privi procesul – modul în care clientul se raportează și interacționează cu propria experiență.

Povestea noastră

Am descoperit Focusing-ul în formarea noastră de baza în Psihoterapie Centrată pe Persoană acum mai bine de un deceniu.

Pe parcursul anilor, în practica noastră profesională, ne-am orientat către aprofundarea și specializarea în Focusing în cadrul Institutului Internațional de Focusing din New York.

După formarea inițială de 2 ani care ne-a permis să aducem Focusing-ul în relația terapeutică cu clienții din cabinete, am continuat cu un alt proces de studiu ca traineri și coordonatori, care ne permite în acest moment să dăm mai departe prin cursuri și formări acest mod de lucru și atitudine de a fi cu sine și cu celălalt.

Cum dăm mai departe

Plecând de la cele 3 direcții ale Centrului Encounter: psihoeducație, formare și suport, organizăm ateliere și contexte de învățare pentru publicul larg și pentru specialiști, cu durată variabilă și având în vedere nevoi specifice.

Invitația noastra este ca in fiecare context de învățare propus prin Focusing, sa ne conectăm cu acele aspecte interioare, mai mult sau mai puțin evidente, spre o mișcare o procesului către o mai buna cunoaștere a lumii noastre interioare, deblocare a aspectelor rămase în loc și actualizare către devenirea de care avem nevoie.