Centrul Encounter

O abordare umanistă asupra relațiilor

Este o etapă dintr-o călătorie profesională de peste un deceniu și locul în care vrem să oferim un cadru de descoperire a valorilor psihologiei umaniste.

Prin programele noastre de psihoeducație, formare și suport, contribuim atât la binele comunităților în care trăim, cât și la creșterea numărului de specialiști care vor duce în practica lor psihoterapia umanistă.

Encounter - Centrul de psihoeducație umanistă

Când am început să gândim Centrul Encounter ca un spațiu pentru comunitate, am identificat trei nevoi esențiale cu impact atât în viețile noastre personale, cât și în cele profesionale: de cunoaștere, de competență și de sprijin.

Plecând de la aceste nevoi, ne-am clarificat cele trei direcții ghid în crearea programelor și contextelor de învățare pe care le propunem în cadrul centrului: psihoeducație, formare și suport.

Gândim unitar aceste direcții, știind că în fiecare dintre activitățile pe care le propunem, acestea se întrepătrund și se susțin reciproc, atât în programele dedicate publicului larg, cât și în cele concepute pentru specialiști.

ABORDĂRI

Psihoterapie Centrată pe Persoană

Carl Rogers menționează 11 decembrie 1940 ca fiind data nașterii Psihoterapiei Centrate pe Persoană. În acea zi, a ținut o prelegere intitulată „Noile concepte în psihoterapie” , în cadrul Universității din Minnesota. În această lucrare, bazându-se pe activitatea sa clinică, a explicat că încrederea exclusivă în teorie poate duce la o situație în care terapeutul încearcă să încadreze sau să modeleze un client într-o structură cognitivă preconcepută, în loc să se implice în lumea clientului așa cum o trăiește și experimentează acesta.

A venit cu o alternativă care a influențat semnificativ cadrul relației terapeutice și a elementelor care ajută, aceste aspecte fiind împrumutate și în prezent de majoritatea abordărilor psihoterapeutice. Acesta a definit condițiile necesare și suficiente necesare nu doar pentru siguranta cadrului terapetic, ci mai ales pentru schimbarea pe care ne-o dorim în procesul psihoterapeutic.

Comunicare Nonviolentă

Comunicarea Nonviolentă a apărut ca urmare a preocupării lui Marshall Rosenberg de a găsi un mod de relaționare mai pașnic între oameni și între grupuri. El a început prin a lucra cu Carl Rogers și a făcut un doctorat în psihologie clinică. Ulterior însă, a renunțat la practica din cabinet, dornic să-și aducă propria contribuție mai degrabă în viața socială, în contexte de învățare sau de mediere între grupuri.

Inspirat de psihologia umanistă a lui Carl Rogers, de viziunea lui Gandhi și de mișcarea drepturilor civile din Statele Unite, Marshall Rosenberg a creat modelul Comunicării Nonviolente. Scopul acesteia este de a (re)descoperi și a cultiva ceea ce este propriu naturii noastre umane – compasiunea și bucuria de a susține viața – din noi înșine, din relațiile noastre, din mediul social și natural în care trăim.

Cadru terapeutic și context de învățare

Despre istoria grupului ca formă de ajutor și de susținere a procesului de cunoaștere și vindecare, îl putem cita pe psihologul german Hermann Ebbinghaus, care spunea, referindu-se la evoluția psihoterapiei, că are “un trecut lung, dar o istorie scurtă”.

Un trecut lung, pentru că se bazează pe modele de ajutor reciproc care există de sute de ani, însă o istorie scurtă pentru că psihoterapia de grup își are începuturile oficiale în zorii anilor 1900 prin Joseph Hersey Pratt (Boston) și Jacob Levy Moreno (Viena). Deși cei doi au pornit în a explora grupul ca formă de ajutor diferit, baza a fost aceeași, aceea de a crea rețele de vindecare pentru indivizi.

Focusing

Focusing-ul a apărut în urma unei colaborări în anii 1950 la Universitatea din Chicago între Carl Rogers, fondatorul Psihoterapiei Centrate pe Persoană și filosoful Eugene Gendlin.

Gendlin a dezvoltat o filosofie a „implicitului” și a aplicat-o la munca pe care o făcea Rogers. Aceștia au cercetat ce se întâmplă de fapt atunci când sunt prezente condițiile necesare și suficiente în relația terapeutică. Din această interacțiune a rezultat o teorie a schimbării personalității (Gendlin, 1964) și a psihoterapiei (Gendlin, 1996), care a implicat o schimbare fundamentală de la a privi conținutul – ceea ce discută clientul, la a privi procesul – modul în care clientul se raportează și interacționează cu propria experiență.