“By the crowd they have been broken; by the crowd they shall be healed.” – Gazda (1982)
Grupul T
Termenul de grup Encounter (basic encounter group) pentru a descrie un grup experiențial a fost inventat de Carl Rogers abia la mijlocul anilor 1960. Până atunci, pentru a descrie această experiență, a fost folosit termenul de ‘grup T’ (“T” for Training in human relations – formare în domeniul relațiilor umane).

Primul ‘grup T’ a avut loc în 1946. Kurt Lewin, fondatorul psihologiei sociale moderne și la acea vreme, directorul Centrului de Cercetare a dinamicii de grup la MIT, a fost invitat de către statul Connecticut, care adoptase o lege privind practicile echitabile de angajare, să formeze lideri care să poată gestiona eficient tensiunile dintre grupuri și care să contribuie la schimbarea atitudinilor publicului în fața diferențelor. Astfel, a fost organizat primul atelier care a constat în grupuri mici, a câte zece participanți fiecare.
Mod de organizare și cadru
Cadrul acestor grupuri a fost descris ca fiind format din discuții libere în care participanții vor analiza probleme cu care se confruntă atât în plan personal cât și social.
Au fost desemnați observatori ‘de cercetare’ care aveau sarcina de a înregistra și codifica interacțiunile comportamentale din fiecare dintre grupurile mici. Seara, liderii de grup și observatorii, se întâlneau pentru a-și pune la comun observațiile privind comportamentul liderului, al membrilor și al grupului. Curând, o parte dintre participanți au aflat de aceste întâlniri de seară și au cerut permisiunea de a participa. Cererea a fost întâmpinată cu reticență, personalul temându-se să își dezvăluie propriile neajunsuri și temători cu privire la impactul pe care l-ar putea avea asupra participanților când aceștia își vor auzi comportamentul discutat deschis.
Învățarea prin experiență
Membrilor li s-a permis să observe și să asiste ședințele de seară și rezultatul a fost fascinant pentru cercetători. Participarea acestora la o discuție profundă despre propriul comportament a creat o nouă dinamică de grup cu rezultate remarcabile. De aceea, formatul întâlnirilor a fost lărgit, permițând tuturor participanților să răspundă la observații și să fie implicați în interpretarea și analiza interacțiunilor lor.
S-a agreat că întâlnirile de seară le ofereau participanților o înțelegere nouă și bogată despre propriul comportament și personalul și-a dat seama că descoperise, întâmplător, o tehnică profundă de educație în domeniul relațiilor umane – învățarea prin experiență.
Membrii grupului învață cel mai eficient studiind chiar rețeaua interacțională în care ei înșiși sunt angrenați. Aceștia, fiind confruntați cu observații ale propriului lor comportament și ale efectelor acestuia asupra celorlalți, pot învăța despre tiparele lor interpersonale, despre răspunsurile celorlalți la acestea și despre comportamentul de grup în general. Printre inovațiile grupurilor T se numără și atitudinea facilitatorului sau a liderului grupului. Acesta colaborează cu membrii grupului într-un demers menit să le permită participanților să experimenteze, să înțeleagă și să își schimbe comportamentul.
Dinamici de grup
Lewin a introdus conceptul de dinamici de grup (group dynamics) pentru a descrie caracteristici ale interacțiunilor din cadrul grupului și spunea că grupul nu înseamnă mai mulți oameni puși la un loc, ci este în sine o entitate separată. În 1951 a descris și presiunea grupului (group pressure) ca influența pe care o are grupul în a modifica comportamentul unui membru. Bineînțeles, membrii influențează și ei comportamentul grupului ca întreg.
Aceste ateliere au avut un succes atât de mare încât au continuat să fie organizate ani la rând. Grupurile de discuții au fost denumite „grupuri de formare a abilităților de bază” și au fost dezvoltate în continuare în cadrul Laboratoarelor Naționale de Formare (NTL – National Training Laboratories). Mai târziu acestea au devenit și sunt și în prezent parte din curriculumul educațional în cadrul ‘Organizational Behavior faculty’ de la ‘Stanford University Graduate School of Business’.
Laboratorul de relații umane
La început, liderii au susținut că grupul T era un demers educațional în domeniul relațiilor umane și nu unul psihoterapeutic. Treptat însă, în anii 1950 și 1960, personalul de formare a devenit tot mai variat. Clinicieni rogersieni și freudieni s-au implicat în ‘laboratorul de relații umane’, iar limbajul a devenit treptat mai puțin sociologic și socio-psihologic și mai mult psihoterapeutic și clinic.
În anii 1950, prin intermediul filialelor regionale înființate de NTL, modelul grupurilor T a evoluat punându-se tot mai mult accent pe dezvoltarea personală. În 1962, se prezenta deja un model de grup T ca formă de terapie de grup. Se schimba focusul de pe dezvoltarea abilităților interpersonale și se punea tot mai mult accent pe creșterea personală.
Grupul experiențial ca instrument pentru educație
Grupul experiențial era considerat în continuare un instrument de educație și nu de terapie. Cu toate acestea, a fost propusă o definiție mai largă, mai umanistă a educației: educația nu este, susțineau ei, procesul de dobândire a abilităților interpersonale și de conducere (leadership), nu este înțelegerea funcționării organizaționale și de grup; educația nu este nimic mai puțin decât descoperirea deplină a sinelui și dezvoltarea întregului potențial al fiecăruia.
Grupul T a fost considerat un răgaz de la stresul pricinuit de condițiile de valorizare ale celorlalte grupuri sociale în care oamenii activau și era un cadru în care multe dintre normele restrictive nu existau. Grupul T nu îi recompensa pe indivizi pentru succesul material, poziția ierarhică sau expertiza într-un domeniu. În schimb, a încurajat valori diferite: onestitatea interpersonală și dezvăluirea îndoielilor de sine și a slăbiciunilor percepute.
Participanții și-au dat seama că a prezenta doar perspectiva unei vieți de succes nu doar că nu era necesar, dar reprezenta un obstacol. Presupunerea că aducerea și altor părți din experiența lor va veni cu costuri precum respingerea, umilința sau pierderea statutului profesional și social, era acum pusă sub semnul întrebării. Experiența grupurilor T le-a permis acestor persoane să experimenteze deschiderea și astfel să facă diferența dintre costurile reale și cele imaginate și o foarte mare parte din experiența privată era acum expusă.
Renunțarea la o reprezentare falsă nu are ca rezultat respingerea; de fapt, membrii se găsesc mai complet acceptați pe baza unui eu complet dezvăluit decât pe cea a unei imagini false proiectate. Mai mult, sentimentul lor profund de izolare este atenuat, pe măsură ce fiecare devine conștient de universalitatea îndoielilor și temerilor secrete. Aceste procese se consolidează de la sine, deoarece experiența universalității îi încurajează pe fiecare să se dezvăluie și mai mult.
Grupul Encounter
Pe măsură ce scopul grupului s-a mutat de la educație, în sens tradițional, la schimbare personală, numele grupului s-a schimbat de la grupul T – training în relații umane (training in human relations) sau grupul de training în sensibilitate interpersonală (sensitivity training group), la unul mai în acord cu ideea de bază a grupului. Au fost avansate mai multe etichete: ‘creștere personală’, ‘potențial uman’, ‘dezvoltare umană’ sau ‘grup Encounter’.
Grupul Encounter (sau de întâlnire), care pune accentul pe întâlnirea autentică de bază între membri (și între lider și membri și între părțile disparate ale fiecărui membru), a avut cea mai mare putere și a devenit cea mai populară denumire pentru grupul experiențial în anii 1960 și 1970.
Cea de-a treia forță în psihologie (după analiza freudiană și behaviorismul Watsonian – Skinnerian), care a pus accentul pe un concept umanist al persoanei, a dat un impuls și o formă grupului Encounter într-o altă direcție. Psihologi precum A. Maslow, G. Allport, E. Fromm, R. May, F. Perls, C. Rogers și J. Bugenthal s-au revoltat puternic împotriva modelului promovat de behaviorism și de teoria analitică. Aceștia întrebau unde este persoana? Unde sunt conștiința, voința, decizia, responsabilitatea, recunoașterea și preocuparea pentru dimensiunile fundamentale ale existenței?
Toate aceste influențe au dus la apariția unor grupuri cu un scop mult mai larg, ‘îmbunătățirea totală a individului’. Membrii au fost încurajați să dea glas celor mai profunde preocupări ale lor, să reexamineze valorile de bază ale vieții și discrepanțele dintre ele, tiparele lor de funcționare, să se întâlnească cu numeroasele lor ‘euri false’ și să exploreze părțile de mult îngropate din ei înșiși.