Grup Encounter – Program Intensiv

Cuprins

Grupul Encounter

Grupul Encounter a fost o invitație pe care am început să o facem în 2017. Nu este un grup terapeutic, dar este un grup cu efect terapeutic și asta pentru că ne invită să fim atenți la ce spunem și facem în timp ce spunem și facem. Exercițiul acesta de a fi în interacțiune cu noi înșine în timp ce alegem să fim într-un context de grup nu este deloc unul ușor, iar provocările pe care un asemenea cadru le aduce sunt complexe.

Grupul Encounter devine o oglindă a modurilor noastre de funcționare în relații și ridică întrebări dintre cele mai profunde despre siguranță, încredere, relaționare, exprimare și însoțire.

Grupul Encounter are o tradiție de peste 60 de ani și o nominalizare la premiul Nobel pentru Pace în 1987. Din păcate, în ultimele 3 decenii a devenit un context accesat în special de specialiștii în sănătate mintală ca un loc de dezvoltare personală și profesională.

Un aspect al proiectului nostru este deschiderea lui către toți cei care, indiferent de profesie, își propun asumat să se privească pentru a-și descoperi resursele, limitele și posibilitățile prin întâlnirea cu celălalt și cu grupul.

Intenția

Dacă în 2017 intenția a fost de a aduce acest proces și în România și o dată cu asta și colegi și profesori de peste granițe, în timp intenția noastră s-a schimbat. Toți acești ani de învățare despre grup în acest context de grup, ne-au ajutat să ne clarificăm direcția pentru noua etapă și să ne gândim la Grupul Encounter ca la un spațiu de apropiere de noi înșine, de devenire în relația cu celălalt, de înțelegere a proceselor umane și a mișcării lor în timp.

Grupul Encounter este un cadru care poate conține personalul din noi, dar mai ales unul care încurajează explorări dintre cele mai variate, de la istorii de viață care cer să fie rescrise până la căutări profesionale care cer o pregătire și o așezare anume în relația cu oamenii.

Cine poate participa?

Grupul Encounter – Program Intensiv este un grup cu participare internațională și unul care rămâne deschis oamenilor indiferent de profesiile lor. Deși este un cadru căutat în special de specialiștii în sănătate mintală, am aflat de-a lungul anilor că profesori, medici, lideri, etc. beneficiază de acest proces la fel de mult, dacă nu chiar mai mult. Și asta pentru că întâlnirea nu este despre teorii, ci între oameni, cu experiențele și preocupările lor, cu istoriile de viață care limitează unele procese și care, o dată deslușite, creează spațiu pentru creșterea dorită.

Dar poate cel mai important aspect pe care îl luăm din această interacțiune este înțelegerea că relația, formală sau informală, are niște condiții esențiale care dacă sunt înțelese și oferite, vor contribui masiv în tot ceea ce facem, personal sau profesional.

Evenimente

Nu există evenimente în această categorie