Seri de Comunicare Nonviolentă – De unde începem comunicarea?

Comunicare Nonviolentă

În luna noiembrie,  în cadrul Serilor de Comunicare Nonviolentă, dăm startul unui șir de 4 ateliere. În cadrul acestora, ne propunem ca în următoarele 4 luni să trecem prin  pașii Comunicării Nonviolente pentru a clarifica:

  • ce și cum observăm (pasul Observație);
  • ce  și cum simțim – ce sentimente avem (pasul Sentimente);
  • ce nevoi avem (pasul Nevoi);

…pentru ca la finalul acestora și la început de an, să fim mai conectați cu noi înșine și să știm…

  •  ce ne dorim și cum să cerem (pasul Cerința).

Începem în Seara de Comunicare Nonviolentă din noiembrie cu primul pas – Observația. 

Ea ne ajută să diferențiem între faptele obiective și interpretările personale pe care le dăm faptelor și, în acest sens, e foarte folositoare în a stabili „terenul comun” pe care purtăm un dialog uneori dificil. Avem mai multe șanse să ne facem auziți atunci când ne referim la o realitate neutră și observabilă, decât când ne adresăm celuilalt vorbind despre interpretările noastre subiective. 

Observația ne ajută și să ne dăm seama mai rapid ce anume din ce spun sau fac ceilalți ne stimulează sentimentele și spre ce nevoi indică aceste trăiri personale. Însă pentru a reuși să articulăm observații pe care să nu le amestecăm cu critici, e bine să știm cum și ce să observăm, cum și ce să punem în cuvinte. De aceea, propunem în Seara de Comunicare Nonviolentă din noiembrie, un „ghid” de observație. Aflăm cum să ne antrenăm mintea să observe mai mult și să evalueze mai puțin, să fie mai atentă la specificul și concretul situației și mai puțin prinsă în scenariile ei repetitive. 

Participanții vor avea ocazia să exerseze acest „ghid” și să ia apoi cu ei sugestiile de îmbunătățire a capacității de a observa, ca prim pas în înțelegerea diferențelor dintre cele două tipuri de atitudini: cea reactivă și cea conștientă. 

Informații eveniment

Formular de înscriere

Înscrie-te la eveniment

Info despre proiect

Seri de Comunicare Nonviolentă

Formular de înscriere

Seri de Comunicare Nonviolentă – De unde începem comunicarea?