Scris de Marina Stoica

În urma acestui Encounter am simțit că în mine s-a produs o vindecare profundă, care a presupus și o perioadă de făcut față unor energii deosebit de intense. Nu a fost deloc un proces ușor, însă a meritat din plin eforturile și din fericire am primit ajutorul necesar la momentul potrivit, sub diverse forme și de la diferite persoane.

Ce simt acum este că nu mai pot să forțez nimic, nu mai pot să fac ceva atâta timp cât nu vine dintr-o « curgere » interioară, dintr-un acord simțit în corp. Aud încă mintea care mai spune uneori « ar trebui să », însă există o parte mai puternică din mine, o altă minte parcă, care vorbește prin senzații, prin energia din corp, și mă ghidează. Simt că mă pot relaxa în sfârșit cu adevărat în starea de “a fi”, din care să rezulte în modul cel mai natural « a face ».

Mi-au revenit acum în minte versurile « Eu nu strivesc corola de minuni a lumii /Și nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc… ». Ar fi tare greu să explic « magia » care s-a țesut la Encounter și nici nu caut să fac asta, dar pot să spun câteva dintre lucrurile care mi s-au re/deslușit ca urmare a acestei experiențe.

Am înțeles încă o dată că suntem cu toții Unul. Când o parte suferă, există un ecou și în celelalte părți ale întregului. La fel, când o parte se vindecă, se vindecă ceva și în restul « organismului ». Când ajutăm, ne ajutăm. Când iubim, ne iubim. Când ne dăm voie să fim, pur și simplu, cu toate stările noastre, le inspirăm și altora curajul să o facă. Cu cât ne permitem mai mult să fim, și facem asta într-un spațiu securizant, în care ne putem simți văzuți și acceptați cu tot cu acele parți din noi pe care le considerăm profund greșite sau rușinoase, cu atât ne vindecăm mai mult și ajungem să ne simțim mai întregi, mai conectați la propriul corp, reușind totodată să înțelegem mai clar ce anume produsese scindarea noastră interioară.

Mecanismele de apărare își au rostul lor, până când reușim să ajungem la acel moment în care corpul nostru poate susține mai deplin o schimbare profundă. Apărarea chiar este necesară, până în acel punct în care simțim că putem integra un nou mod de a fi, care să ne permită contactul « crud » cu viața, cu realitățile ei și ale propriei ființe, cu riscurile aferente.

Sentimentul de pace sau cel de bucurie pură sunt cei mai buni indicatori că suntem « aliniați », că mergem în direcția a ceea ce ne dorim. Cu cât suntem mai conectați la « centrul » nostru de simțire, cu atât lucrurile tind să se liniștească, în mintea noastră și ușor ușor și în jurul nostru, și cu atât ne putem conecta mai bine și cu alte persoane care se deschid, la rândul lor.

A fi exclusiv în minte produce în general o încordare și o reconectare la trauma sau traumele suferite, sub o formă sau alta. A ne centra în inimă, sau « a coborî mintea în inimă » ne readuce la starea noastră naturală, aceea de copil – copilul este un geniu fară să facă vreun efort, atâta timp cât este încurajat în direcția potrivită, sau cel puțin nu este descurajat și deci nu se « cenzurează ».

Mi s-a reconfirmat faptul că vindecarea emoțională profundă joacă un rol covârșitor în vindecarea fizică, sau menținerea sănătății fizice. Ajutându-te să te conectezi mai bine, mai durabil la propriul corp, te ajută astfel să îi simți și să îi îndeplinești mai bine nevoile esențiale, cum ar fi, de pildă, aceea de a bea mai multă apă, de a simți mai mult soarele și a respira mai mult aer curat, de a te împământa mai mult, de a te mișca mai mult, de a simți o îmbrățișare, fie ea și de copac…

Ne împrumutăm unii altora în permanență din lumina noastră sub diferite forme, ceea ce reprezintă un schimb vital pentru spiritul nostru, pentru starea noastră de bine. Tot în cadrul relațiilor ne lovim mai ușor și de « întunericul » din noi, însă curajul de a-l « demasca » ne poate ajuta să aducem mai multă lumina asupra lui, adică acolo unde este cea mai mare nevoie. Atunci când oportunitatea întâlnește pregătirea. Un aparent pericol sau « rău » poate ascunde de fapt o mare binecuvântare. Este nevoie să avem încredere până la capăt în procesul nostru de vindecare. Cel mai întunecat moment este urmat îndeaproape de un nou răsărit.

Cu cât simțim că ni se frânge mai tare inima, cu atât este mai aproape să se deschidă cu adevărat și se deschide în același timp față de ceilalți cât și față de noi înșine, din ce în ce mai mult, până la a ne permite regăsirea inocenței noastre originare.

Întâmplător – sau nu (încep să cred mai mult că absolut nimic nu este întâmplător), acest Encounter a venit, pentru mine, chiar înainte de a-mi începe activitatea ca psihoterapeut. Și mi-a adus, în urma procesului declanșat, tocmai piesele lipsă din puzzle-ul meu de căutări interioare, pentru a putea porni cu mai multă încredere pe acest drum atât de provocator și de frumos în același timp.  Vă mulțumesc și îmi mulțumesc și mie că am fost acolo, și că sunt acum aici.